Legătura dintre stres şi kilogramele în plus: riscuri şi metode de a reduce stresul

0
32

FOTO: pexels.com / Legătura dintre stres şi kilogramele în plus: riscuri şi metode de a reduce stresul

Dacă ar fi să vorbim despre un lucru pe care cu toţii îl avem în comun, cu siguranţă acela ar fi stresul. Datele unui studiu din 2017 condus de Asociaţia Americană de Psihologie arată că 3 din 4 americani s-au confruntat cu cel puţin un simptom al stresului în ultima lună. Din păcate, tot acest exces de stres poate duce la creşterea în greutate şi, fie apare ca rezultat al alegerilor alimentare nesănătoase sau a mâncatului în exces, fie ca răspuns al corpului la creşterea nivelului de cortizol.

Cum ne afectează stresul corpul

Probabil la început nu observi semnele, dar stresul îşi lasă amprenta asupra corpului, de la schimbările masei musculare şi apariţia durerilor de cap, până la stări de iritare, suprasolicitare şi lipsă de control. Pe scurt, stresul ne poate afecta atât fizic şi mental, cât şi din punct de vedere emoţional. În cele mai multe cazuri, corpul răspunde la stres prin creşterea în greutate.

Cortizolul, hormonul de stres, nu face altceva decât să stimuleze apetitul şi, tocmai de aceea, multe persoane îşi găsesc confortul în mâncare. Mai mult, un studiu din 2015 arată că organismul nostru se metabolizează mai încet atunci când se află sub stres.

Riscurile stresului şi kilogramelor în plus

Atunci când stresul devine greu de controlat, apar problemele se sănătate pe termen lung. Depresia, hipertensiunea, insomnia, bolile de inimă, anxietatea şi obezitatea, toate acestea se află în strânsă legătură cu stresul cronic netratat. Riscurile asocitate cu creşterea în greutate sunt:

  • hipertensiune arterială
  • diabet
  • boli de inimă
  • accident vascular cerebral
  • probleme ale funcţiei reproductive
  • probleme la nivelul plămânilor şi tractului respirator
  • dureri articulare crescute

În plus, există chiar evidenţe ale unei conexiuni între obezitate şi anumite cancere precum cancerul pacreatic, de esofag, colon, sân şi rinichi. De asemenea, şi sănătatea mentală poate avea de suferit, deoarece pot apărea depresia şi anxietatea.

Cum este diagnosticată creşterea în greuatate cauzată de stres

Singurul mod prin care-ţi poţi da seama dacă faptul că ai luat în greutate este din cauza stresului este în urma vizitei la medic, care va acorda o mare atenţie fişei tale medicale şi a istoricului, pe lângă alte aspecte ca tiroida, care şi ea poate fi vinovată de kilogramele în plus.

Cum poţi reduce stresul

În final, stresul ne afectează pe toţi, iar în timp ce unii se confruntă cu el de mai multe ori pe zi, alţii îl resimt doar în momentul în care interferează cu task-urile zilnice. Atunci când te simţi stresat, există câţiva paşi pe care-i poţi urma pentru a scăpa de stres:

  • fă exerciţii timp de 20-30 de minute
  • ieşi în natură
  • hrăneşte-te cu mâncare sănătoasă
  • sună un prieten care să te sprijine
  • elimină un task din lista de to do
  • fă o pauză de 10 minute în care să faci yoga
  • cere ajutorul familiei
  • meditează
  • ascultă muzică
  • citeşte o carte
  • mergi la culcare cu o oră mai devreme
  • învaţă să spui ”nu” lucrurilor care pot fi un stres în plus
  • fă exerciţii de respiraţie timp de 10 minute
  • elimină cafeaua şi alcoolul