În timp ce oamenii de știință din întreaga lume se luptă pentru a găsi un tratament pentru coronavirus, o elevă de 14 ani din Statele Unite a descoperit un potențial tratament împotriva bolii.
Anika Chebrolu, o tânără de 14 ani din Frisco, Texas, ar putea oferi antidotul pentru Covid-19. În urma descoperirii sale, ea a câștigat un premiu de 25.000 de dolari la concursul 3M Young Scientist Challenge. Tânăra a declarat că premiul și titlul de tânăr om de știință este o onoare, dar munca ei nu este terminată.
Copiii de azi, specialiștii de mâine
Inițial, proiectul Anikăi a început în clasa a VIII-a și se concentra în găsirea unui tratament pentru gripă, nu pentru un remediu Covid-19. Însă în momentul în care s-a declanșat pandemia, aceasta și-a adaptat proiectul.
„După ce am petrecut atât de mult timp cercetând despre pandemii, viruși și descoperirea drogurilor, a fost o nebunie să cred că trăiesc de fapt așa ceva”, a spus Anika pentru CNN.
Cu ajutorul unor simulatoare, eleva a reușit să identifice molecula care se atașează de o proteină a coronavirusului și oprește infecția.
„Din cauza gravității imense a pandemiei Covid-19 și a impactului drastic pe care l-a avut asupra lumii într-un timp atât de scurt, eu, cu ajutorul mentorului meu, am schimbat direcția proiectului către virusul SARS-CoV-2.”
Anika a spus că a fost inspirată să găsească posibile remedii pentru infecțiile virale după ce a aflat despre pandemia de gripă din 1918. Motivația sa a fost și mai intensă atunci când a aflat câte persoane mor în fiecare an în Statele Unite, deși anual populația se vaccinează și există numeroase medicamente anti-gripale pe piață.
Coronavirusul a ucis peste 1,1 milioane de oameni la nivel global de când China a raportat primul său caz Organizației Mondiale a Sănătății, în decembrie. Statele Unite au peste 219.000 de decese, potrivit datelor Centrului Universitar Johns Hopkins pentru Știința și Ingineria Sistemelor.
Foto: 3M Young Scientist Challenge
The post O elevă de 14 ani a descoperit un posibil tratament împotriva noului coronavirus appeared first on Avantaje.ro – De 20 de ani pretuieste femei ca tine.