Sanatate OMS este acuzată că duce o campanie de dezinformare:...

OMS este acuzată că duce o campanie de dezinformare: sunt vizați cei care fumează

-

- Advertisment -

Experţi în sănătate şi politici legate de tutun au declarat vineri, la Forumul Global despre Nicotină (GFN), care are loc la Liverpool, în format hibrid, că în prezent există o „pandemie de dezinformare” cu privire la produsele alternative, alimentată inclusiv de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, iar neliniştea e dată de faptul că Administraţia americană de reglementare a alimentelor şi medicamentelor (FDA) e pe punctul de a anunţa decizii asupra multor aplicaţii privitoare la aprobarea unor astfel de produse, arată News.ro.

Echipa de comentatori a GFN a făcut câteva precizări înaintea sesiunii care a avut tema „De ce Convenţia-cadru a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii privind controlul tutunului a eşuat în a reduce fumatul în rândul adulţilor şi impactul acestuia asupra sănătăţii?”.

În viziunea acesteia, oamenii de ştiinţă sunt văzuţi acum, odată cu pandemia de Covid-19, ca surse de încredere la nivel global, iar acest lucru ar putea ajuta şi în lupta pentru controlul tutunului şi a aprobării, la scară largă, a produselor alternative.

Convenţia-cadru a intrat în vigoare în 2005. Ea a fost semnată de 168 de state, inclusiv de România, care s-a alăturat oficial în 2006.

FDA (Food and Drug Administration) s-a confruntat recent cu critici din partea OMS, pentru că e pe punctul de anunţa decizii cu privire la aprobarea de produse THR, cel mai probabil în luna septembrie.

„Lumea depinde mult de ce se întâmplă în Statele Unite. Nu putem ignora datele ştiinţifice, aşa că OMS trebuie să ia atitudine”, au spus comentatorii.

Termenul de Tobacco Harm Reduction (THR, reducerea riscului la care sunt supuşi consumatorii produselor din tutun) a fost folosit prima dată în 1987, la Liverpool, de Michael Russell, profesor şi unul dintre pionierii în studierea comportamentului fumătorilor, intervenţiilor clinice şi acţiunii politicilor publice, care a murit în 2009.

Profesorul britanic Gerry Stimson, cercetător pe probleme de sănătate publică, cu mai mult de 40 de ani de experienţă în cercetare şi activism, a fost gazda sesiunii de discuţii.

„Politica a pierdut contactul cu ştiinţa”

Dr. Derek Yach (SUA), expert în sănătate şi activist anti-fumat de peste 30 de ani, preşedinte al Foundation for a Smoke-Free World, a declarat: „Politica a pierdut contactul cu ştiinţa. Este implicită blocarea încercărilor de a introduce THR pe piaţă. Revoluţia tehnologică actuală cere o revoluţie ideologică adiacentă”.

El a subliniat că, după 1990, unele companii din industria tutunului au decis să sporească cercetările. „Diferenţele fundamental ireconciliabile dintre interesele companiilor de tutun şi sănătatea publică deschid calea multor realităţi nuanţate. Companiile din industrie au făcut mai multe studii decât cele farmaceutice, iar FDA nu poate să le ignore. Aprobarea acordată de FDA ar trebui să inspire”, a afirmat Yach, unul dintre artizanii Convenţiei-cadru.

El a subliniat că guvernele trebuie să justifice interdicţia aplicată acestor produse alternative. „Atacurile ad hominem asupra cercetătorilor din industrie sunt inacceptabile (…) Cercetătorii cer integritate şi oprirea luptei fratricide privind ţigările electronice”.

Încă din anii 1970 a fost susţinut de mai mulţi cercetători că „nicotina, deşi nu e benignă, nu este direct responsabilă de cancer şi alte boli” care omoară anual milioane de oameni. Totuşi, în zilele noastre, mulţi medici şi nu numai consideră că ea este problema.

„OMS şi guvernele trebuie să revizuiască FCTC pentru a construi explicit un sistem de reglementare proporţional cu riscul”, a adăugat el.

Cliff Douglas (SUA), expert în politici legate de tutun, probleme de reglementare şi legale, director al Reţelei de cercetare pe tutun de la Universitatea din Michigan, consideră, în acord cu Yach, că este necesară o adaptare a Frank Statement pentru vremurile pe care le trăim.

În 1954, marile companii americane de tutun au lansat Frank Statement to Cigarette Smokers (declaraţie sinceră către fumători, n.r.), pentru a crea dubii contestând studii ştiinţifice care făceau legătura între fumat şi cancerul pulmonar şi alte efecte periculoase asupra sănătăţii.

Yach a punctat că actori din industrie s-au dovedit în mai multe rânduri necinstiţi în legătură cu practicile din cercetările ştiinţifice, dar a observat şi că un acord de soluţionare din 1998 a constrâns dizolvarea acelor entităţi de cercetare frauduloase finanţate de industrie.

„Derek a acordat o atenţie deosebită pandemiei de dezinformare care planează asupra dialogului. Ironia este că multe ţări au o politică ostilă produselor THR decât celor combustibile. Trebuie găsit un numitor comun”, a mai spus Douglas.

El l-a citat pe preşedintele Biden, susţinând că ar trebui să fie o sursă de inspiraţie cele spuse de el la Geneva săptămâna aceasta: „'Vorbeşte cu adversarii tăi' şi 'nu avea încredere, verifică'. Colegii mei şi experţii în sănătate publică nu ar trebui să se teamă să facă asta”.

Expertul a subliniat că opiniei publice şi legislatorilor le-a fost ascuns mult timp că industria era interesată de THR încă din urmă cu jumătate de secol.

Douglas a adus în discuţie un articol publicat recent de OMS, cu titlul „Quit tobacco to be a winner” (renunţă la tutun pentru a fi un învingător, n.r.).

„Sunt câteva lucruri greşite în acest articol, începând cu titlul care sugerează că cei care nu reuşesc să se lase sunt rataţi…? După o scurtă introducere, articolul atacă ţigările electronice, cu subtitlul 'ţigările electronice nu sunt un ajutor dovedit', spunând că industria tutunului a încercat continuu să submineze măsurile de sănătate publică. În acelaşi articol e susţinut că trecerea de la produse din tutun convenţionale la ţigări electronice nu reprezintă renunţare la fumat. Permiteţi-mi să spun că este o viziune simplistă. În acelaşi articol este citat directorul general al OMS, spunând 'trebuie să ne ghidăm după ştiinţă şi dovezi, nu după campaniile de marketing ale industriei tutunului'. Directorul susţine că alegerea este între ştiinţă şi marketingul industriei, nimic între cele două. Apoi spune, fără să prezinte dovezi, că ţigările electronice produc chimicale ce cauzează boli grave. Concluzia mea este că, deliberat sau nu, această încadrare reprezintă un exerciţiu de propagandă, nu aplicarea riguroasă a ştiinţei”.

Yach este de părere că textul Convenţiei-cadru a OMS nu trebuie să sufere modificări importante pentru a susţine şi încuraja THR, însă trebuie activate mai multe prevederi.

„Cred că ar fi puţin de rescris, principiul reducerii riscului rămâne cel de acum 20 de ani. Ce trebuie să facem cu adevărat este să ne gândim ce înseamnă reglarea proporţiei cu riscul şi multe dintre clauzele OMS sunt legate de taxe, comunicare şi locuri publice unde fumatul e interzis. Trebuie adăugat cum aplici asta în legătură cu produsele THR, poate fi specificat cum arată spectrul de risc, despre care acum avem multe detalii. Chiar nu cred că trebuie făcute modificări substanţiale textului, prevederile trebuie activate. E mai mult o chestiune de interpretare”.

El a continuat: „Cea mai mare schimbare de care e nevoie e ca această Convenţie-cadru a OMS să se comporte ca oricare alt organism care se supune unui tratat. Statele membre ar trebui să aibă responsabilitatea de a aplica textul”.

Legat de atacurile la adresa FDA, Douglas a comentat: „Ce nelinişteşte acum este că FDA e pe punctul de a începe să anunţe decizii legat de un număr mare de aplicaţii din partea pieţei de tutun libere. Este un proces care are loc acum, urmând să fie îndeplinit până în septembrie. Eforturile de a împiedica analiza FDA acum intervin cu procesul de reglementare pentru care comunitatea a luptat să aibă loc. FDA trebuie lăsată să finalizeze acest proces, să examineze toate aplicaţiile care au fost depuse. Are expertiza, intenţia şi discută foarte deschis despre importanţa abordării acestora într-un mod potrivit pentru protejarea sănătăţii publice, dar şi să servească nevoii adulţilor care nu pot sau nu vor să renunţe la nicotină de a avea acces la produse analizate şi autorizate pentru vânzare şi distribuţie”.

Forumul Global despre Nicotină se va încheia vineri seară, după ce vor fi discutate şi subiecte ca dependenţa de nicotină, obstacole pentru THR în ţările slab şi mediu dezvoltate şi reglementarea produselor mai sigure pe bază de nicotină.

Latest news

Mancarica de pastai, cu ciolan afumat

Curățăm ceapa, usturoiul, ardeii și roșiile și le spălăm bine cu apă rece. Observație1: Dacă avem ciolan cu...

Tort cu zmeura si mascarpone

Am folosit un inel de tort reglabil, l-am fixat la 18 cm, am pus folie acetata pe marginea inelului....

Bouyoudi – mancare geceasca de rosii

Mai intai punem un vas cu apa la fiert. Oparim apoi rosiile timp de 2-3 minute si le decojim....

Coaste la cuptor

Se amesteca condimentele si se presara peste coaste ,masand usor.Se pun in...
- Advertisement -

Relația maestru – discipol în dezvoltarea personală – Emisiune Business Philosophy

Emisiunea Business Philosophy de la Canal 33, care va avea loc miercuri, 7 iulie, de la ora 18:00, îi va avea ca invitați special pe Paul Georgescu, campion mondial la înot în ape înghețate, deținător a numeroase recorduri în ape libere și pe Anton Zamfir, poloist la Barcelona International Water Polo Academy, component al primei ștafete românești care a traversat Canalul Mânecii și participant la Finala OceanMan. Cei doi vor vorbi în cadrul emisiunii moderate de Romeo Chiriac despre acțiunile la care au participat împreună și despre relația maestru – discipol în dezvoltarea personală, informează Revista Sport Magazin. În august 2019, o ștafetă românească condusă din Paul Georgescu a reușit o premieră istorică pentru înotul în ape deschise românesc, traversarea înot a Canalului Mânecii. Ștafeta alcătuită din Ana Nanău (12 ani), Andreea Albu (13 ani), Alice Perjoiu (16 ani) si Anton Zamfir (16 ani) a traversat înot Canalul Mânecii după 10 ore și 25 de minute de efort. Paul Georgescu ..

4 Aspecte care recomandă Pikandy ca fiind alegerea ideală în materie de pizza

Dată fiind popularitatea pe care pizza a câștigat-o de-a lungul timpului, nu ar trebui să ne mire deloc faptul că astăzi există o mulțime de restaurante care o prepară și totodată care oferă și serviciul de livrare pizza. Prin urmare, atunci când îți vei dori să comanzi o pizza de pe internet, cel mai probabil numărul mare de opțiuni te va copleși fără dar sau poate. Și totuși, va trebui să iei într-un final o decizie, indiferent că vei avea sau nu garanția unei alegeri inspirate. De aceea, în acest articol îți vom oferi o recomandare ce te va ajuta să mergi la sigur. Mai exact, dacă locuiești în Bragadiru și ai nevoie de un serviciu de livrare pizza Bragadiru fără reproș, atunci ar trebui să alegi Pikandy! Iar în acest sens ți-am pregătit 4 aspecte care sigur te vor pune pe gânduri. Iată care sunt acestea: O mulțime de opțiuni disponibile Atunci când comanzi pizza online este foarte important să ai de unde alege. Iar asta deoarece fiecare membru al familiei va avea probabil propriil..

Must read

Mancarica de pastai, cu ciolan afumat

Curățăm ceapa, usturoiul, ardeii și roșiile și le spălăm...

Tort cu zmeura si mascarpone

Am folosit un inel de tort reglabil, l-am fixat...
- Advertisement -

You might also likeRELATED
Recommended to you

%d blogeri au apreciat: