Sanatate Pacient de 16 ani, cu fractură de humerus, operat...

Pacient de 16 ani, cu fractură de humerus, operat la Spitalul Judeţean Bihor cu ajutorul unei tehnici chirurgicale care presupune fixarea osului cu o tijă de ti

-

- Advertisment -

Un pacient de 16 ani, cu fractură de humerus în urma unui accident rutier, a fost operat la Spitalul Judeţean Bihor cu ajutorul unei tehnici chirurgicale care presupune fixarea osului cu o tijă de titan, potrivit news.ro

”Un pacient în vârstă de 16 ani s-a prezentat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Bihor cu o fractură diafiză humerală cu deplasare, în urma unui accident rutier. Osul lung al braţului (humerusul) era fracturat, iar cele două segmente erau deplasate de la locul lor. Adolescentul trebuia operat pentru repunerea la loc a fragmentelor osoase fracturate, soluţiile clasice pentru tratamentul ortopedic al fracturilor pediatrice implicând fie montarea unei plăci cu şuruburi, sau utilizarea tijelor elastice. În acest caz, însă, din cauza vârstei de peste 15 ani, pacientul avea cartilajul de creştere închis, ceea ce reprezintă un factor de incompatibilitate cu variantele chirurgicale menţionate”, au transmis, marţi, reprezentanţii Spitalului Judeţean Bihor, într-un comunicat de presă.

Potrivit acestora, echipa operatorie a decis să efectueze, în premieră judeţeană, reducerea ortopedică închisă cu osteosinteză prin tijă zăvorâtă din titan pentru un pacient pediatric.

Sub control radiologic, s-a efectuat reducerea ortopedică închisă a osului fracturat, iar apoi s-a introdus o tijă de titan pentru fixarea fragmentelor osoase.

”Primul pas a presupus repunerea la loc a celor două fragmente ale osului fracturat. Cu ajutorul unor truse speciale şi a ghidajului radiologic, chirurgii au introdus tija pentru a asigura poziţia osului fracturat. Acest abord a presupus efectuarea de radiografii repetate în timpul intervenţiei pentru a se vedea unde este tija şi cât de aproape este de focarul de fractură. După poziţionarea acesteia pe os, următorul pas a fost montarea a 3 şuruburi pentru ancorarea tijei în humerus. Tija de titan este de calibrul canalului medular, având dimensiuni de 28 cm lungime 8 phi în diametru. Intervenţia a fost una de complexitate ridicată, humerusul fiind un os foarte greu de redus. Operaţia a avut loc în data de 20.04.2024, a durat o oră şi jumătate şi a decurs bine”, se mai arată în comunicat.

Starea adolescentului este foarte bună, acesta fiind deja externat.

”Datorită tehnicii operatorii, nu a mai fost necesar ca braţul să fie imobilizat cu gips, iar evoluţia pacientului este favorabilă. Acesta a putut deja să îşi reia activitatea obişnuită de de zi cu zi, inclusiv să meargă la şcoală. Peste şase luni, pacientul va trebui să revină pentru scoaterea tijei”, au mai transmis cadrele medicale.

Potrivit acestora, comparativ cu alte variante de tratament chirurgical, această tehnică operatorie presupune o serie de avantaje pentru pacient, precum: timp operator redus, minimizarea complicaţiilor intraoperatorii, respectiv postoperatorii şi recuperarea mai rapidă a pacientului, nefiind nevoie de gipsarea braţului. Abordul este minim invaziv, toate cele trei incizii având dimensiunea de maxim 3 centimetri.

”Pe lângă faptul că este o intervenţie în premieră la nivelul judeţului Bihor, datorită nivelului de complexitate ridicat, aceasta se mai face doar în marile centre medicale din ţară (Cluj-Napoca, Bucureşti, Timişoara, Iaşi, Piteşti). La nivelul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Bihor, această tehnică operatorie a fost introdusă de către Dr. Alexandru Pîrvan, medic specialist ortopedie pediatrică. Domnul Dr. Pîrvan a învăţat această tehnică la Centre Hospitalier de Luxembourg (CHL), unde şi-a desfăşurat o parte din pregătirea de rezidenţiat”, se mai arată în documentul citat.

Echipa operatorie a fost compusă din Dr. Alexandru Pîrvan, medic specialist ortopedie pediatrică şi doi medici rezidenţi de ortopedie-traumatologie: Dr. Barna Markus şi Dr. Ţapoş Cătălin. Intervenţia s-a desfăşurat cu pacientul intubat oro-traheal, anestezia generală fiind realizată de către Dr. Nedelcu Adina, Dr. Şuiugan Lăcrimioara, medici specialişti ATI.

Latest news

„Alături de copiii din Ucraina”. Dasha a fugit din calea bombelor rusești, iar în România a primit, de ziua ei, cel mai frumos dar:...

Nu știe niciun cuvânt în românește, însă fetița ce are prinse în părul șaten un pampon și o coroană...

Un șofer de ambulanță a plecat beat în misiune: ‘Ia-mi maşina, ia ce vrei tu! Toţi aveţi o mamă!’ / VIDEO

Scene revoltătoare la Constanța, unde un șofer de pe o ambulanță a fost prins de către polițiști în timp...

Autorizația pentru vaccinul AstraZeneca a fost retrasă de Comisia Europeană, cu aplicare din 7 mai / DOCUMENT

Comisia Europeană a retras, la cererea gigantului farmaceutic AstraZeneca, autorizația de comercializare în statele membre a vaccinului dezvoltat de...

‘A fost un moment de mare cumpănă! Nu aveam cum să dau înapoi’

Atunci când îți dorești ceva cu adevărat, nimic nu îți poate sta în cale. Cauți soluții, te informezi și...
- Advertisement -

O femeie a murit după o endoscopie, poliţiştii fac cercetări pentru malpraxis și ucidere din culpă

Femeia care se afla în stare gravă după ce, la începutul lunii aprilie, a suferit o intervenţie de endoscopie...

O zi din viața unui manager de spital privat de recuperare medicală

O zi din viața ei, fie că e Paște sau o zi oarecare, dintr-o săptămână oarecare, e ca o...

Must read

- Advertisement -

You might also likeRELATED
Recommended to you

%d blogeri au apreciat: