Povestea actriţei Sarah Hyland: două transplanturi de rinichi, endometrioză şi hernie abdominală

0
65

 FOTO: Hepta Sarah Hyland are 28 de ani. Şi 16 operaţii. Şase dintre ele au avut loc în ultimele 16 luni, iar printre acestea se numără al doilea transplant de rinichi, operaţie de laparoscopie pentru endometrioză şi o altă operaţie pentru corectarea unei hernii abdominale. Primul său transplant de rinichi l-a făcut în anul 2012, acesta fiind şi singurul făcut public, când avea doar 21 de ani, iar tatăl său i-a donat unul dintre rinichi. În rest, istoricul sănătăţii sale, nu l-a scos la lumină, chiar dacă de-a lungul anilor le-a vorbit fanilor săi, ocazional, despre câteva probleme medicale, dar fără să intre în amănunte. Într-un interviu pentru SELF, tânăra actriţă a decis să-şi spună întreaga poveste. Fascinanta poveste a unei celebrităţi care duce viaţa unui om normal, de la o carieră de succes, la lupta cu o boală cronică.

Sarah Hyland, despre cariera din lumina reflectoarelor şi viaţa personală

În 2017, când a început să facă dializă, a ales să se trateze la un centru care se află în apropierea platoului de filmare a celebrului serial Modern Family, pentru a putea crea mai uşor un echilibru între viaţa personală şi job. Tot în 2017, mai exact în septembrie, la doar trei zile după cel de-al doilea transplant de rinichi, tânăra actriţă şi-a cunoscut actualul iubit. Cât despre rutina sa de îngrijire, Sarah întotdeauna încearcă noile gadget-uri de beauty care ar putea ajuta-o cu umflăturile de la nivelul feţei, un dezavantaj al tratamentului pe care este nevoită să-l ia pentru tot restul vieţii. Bineînţeles, starea sa de sănătate nu o defineşte, dar cu siguranţă are un impact asupra vieţii de zi cu zi.

Sarah Hyland: transplantul de rinichi

Hyland s-a născut cu displazie de rinichi, ceea ce înseamnă că rinichiul nu s-a dezvoltat normal atunci când se afla în pântecul mamei. Displazia de rinichi duce la apariţia chisturilor care întrerup funcţiile rinichiului de a filtra resturile de produse afară din sânge. Unele persoane care suferă doar de o singură displazie de rinichi se poate confrunta cu mai puţine probleme de sănătate, dar în cazul lui Sarah, boala este atât de severă încât s-a provocat insuficienţa renală. Pentru că avea nevoie de transplant, tatăl său i-a donat un rinichi, dar oamenii nu ştiu că, de fapt, povestea nu se încheie aici. În octombrie 2016, corpul actriţei a început să respingă rinichiul primit de la tatăl ei pentru a-i salva viaţa. S-a confruntat frecvent cu febră şi infecţii, iar în urma unei vizite la doctor s-a descoperit că nivelul produs de creatină, pe care rinichii îl îndepărtează din sânge, era mai mare decât înainte de transplant. ”Când ai un transplat de organe, practic ceva străin se află în corpul tău. Sistemul imunitar va vrea să-l atace spunând ”Ce e asta? Nu ar trebui să fie aici! Am făcut toate testele necesare şi tratamentele pentru a încerca să salvăm rinichiul. Vacanţa de Crăciun, Anul Nou, Ziua Recunoştinţei, ziua mea, pe toate le-am petrecut în spital”, povesteşte Sarah. Niciun tratament nu a funcţionat, iar medicii au comparat transplantul de rinichi cu o casă în flăcări.  În 2017, de Ziua Îndrăgostiţilor, actriţa a mers pentru prima oară la dializă, un aparat care filtrează sângele pentru că rinichiul nu este capabil să o facă, ceea ce a ănsemnat implantarea în piept a unui port pentru a se putea conecta cu aparatul. Sarah a fost nevoită să meargă de trei ori pe săptămână pentru patru ore pentru a face dializă. După acest tratament, nu doar că a pierdut foarte mult în greutate, lumea speculând că promovează anorexia, dar a început să se confrunte cu sciatica, o manifestare care prezintă dureri severe de spate. Faţa a început să i se umfle din cauza imunopresoarelor şi retenţia fluidelor care a făcut ca tensiunea să-i afecteze vederea. Dar dializa nu era suficientă pentru a reabilita starea sănătăţii. Avea nevoie de un alt transplant de rinichi. În mai 2017, doctorii au îndepărtat organul, iar câteva luni mai târziu, Sarah a descoperit că fratele ei mai mic, Ian, era compatibil pentru cel de-al doilea transplant. Cel de-al doilea transplant îi promitea actriţei o condiţie fizică sănătoasă, dar trauma emoţională a primului transplant şi faptul că acesta a fost respins, o făcea să stea cu teamă. ”Am fost foarte deprimată. Când un membru al familiei îţi oferă a doua şansă la viaţă, iar aceasta eşuează, aproape simţi că este vina ta. Nu este. Dar aşa se simte”, povesteşte Sarah. ”Pentru o lungă perioadă de timp mă gândeam la suicid, pentru că nu voiam ca fratele meu să treacă prin aceeaşi situaţie ca tata”, a continuat actriţa. Faptul că a vorbit despre gândurile pe care le avea cu o persoană apropiată, a ajutat-o să treacă peste depresie. Tocmai de aceea, încurajează ca persoanele care trec prin asemenea situaţii, să-şi deschidă sufletul, pentru că nu este deloc ruşinos. În septembrie 2017, Sarah a avut al doilea transplant de rinichi, de această dată, donat de fratele său Ian. Bineînţeles, a existat durere, disconfort şi câteva trepidaţii de-a lungul întregului proces de donare, multe dintre simptome ţinând până la câteva luni după tranplant. ”Perioada de recuperare nu este deloc uşoară şi nici ceva pentru care să fii pregătit. Întreaga noţiune că un organ este scos din corpul tău te intimidează. Dar dacă asta salvează viaţa unei persoane la care ţii, merită tot efortul”, a explicat Ian pentru SELF.

Sarah Hyland: endometrioză şi hernie abdominală

Mai târziu, după recuperarea de la cel de-al doilea transplant, actriţa s-a confruntat cu alte afecţiuni. Mai exact, endometrioză, o problemă de fertilitate pentru femei, dar şi o hernie abdominală. În primăvara lui 2018, după ce s-a recuperat complet în urma transplantului, Sarah a suferit alte două intervenţii necesare.