Retete internationale Reţete sănătoase pentru masa de Paşte. Ce nu trebuie...

Reţete sănătoase pentru masa de Paşte. Ce nu trebuie să pui în mâncare!

-

- Advertisment -

foto shutterstock/Reţete sănătoase pentru masa de Paşte. Ce nu trebuie să pui în mâncare! foto shutterstock/Reţete sănătoase pentru masa de Paşte. Ce nu trebuie să pui în mâncare!

Reţete sănătoase pentru masa de Paşte. Ce nu trebuie să pui în mâncare!

Masa de Paşte este a doua mare încercare culinară, după festinul Sărbătorilor de iarnă. E o încercare atât a abilităţilor în ale gătitului, cât şi a sistemului digestiv. Iată cum puteţi face faţă cu brio acestei perioade.
Multe persoane au ţinut Postul Paştelui, o perioadă restrictivă din punct de vedere al produselor care se pot consuma. A fost un post cu foarte puţine dezlegări la peşte, aşa că e normal ca organismul să aibă nevoie de alimente cu o densitate calorică crescută. Cu toate acestea, câteva precauţii nu strică.

Borşul de miel este un preparat care, teoretic, nu are de ce să conţină multe calorii. Asta cu condiţia ca la pregătirea sa să alegi carne slabă, iar grăsimea care se strânge după ce s-a răcit să fie adunată şi aruncată. Nu vă zgârciţi la legume şi verdeaţă şi nu uitaţi de ardeiul iute la servire

Drobul este un preparat complex, dar poate fi un aliment greu, mai ales dacă îl preparaţi din organe de miel şi învelit în prapor. Reduceţi numărul de ouă şi îndepărtaţi grăsimea de pe organe înainte de a-l prepara.

Reţetă de drob- varianta light

Pentru o variantă mai light, drobul se poate pregăti din pipote, inimi şi ficat de pui sau de curcan. Ideal, ficatul se ţine 24 de ore în lapte, înainte de preparare şi se rumeneşte puţin în tigaie, înainte de a-l da prin maşina de tocat. Pipotele si inimile trebuie spălate foarte bine înainte de a fi puse la fiert – cel mai bine fierb la oala cu presiune. Nu uitaţi să îndepărtaţi grăsimea de pe ele.

Ingrediente

  • 500 g pipote şi inimi de curcan (sau de pui)
  • 500 g ficat de curcan (pui)
  • 3 legături de ceapă verde
  • 1 legătura pătrunjel
  • 1 legătură de mărar
  • 4 ouă
  • sare, piper

Mod de preparare

  • Pipotele şi inimile se opăresc şi se îndepărtează spuma. Se pun apoi la fiert, în apă proaspătă.
  • Ficatul se rumeneşte în tigaie 2-3 minute, stropind uşor cu coniac sau un vin licoros.
  • Organele se dau prin maşina de tocat, se amestecă apoi cu ceapa şi verdeţurile tocate fin şi cu cele 4 ouă bătute cu sare şi piper.
  • Se aşază compoziţia în tavă şi se dă la cuptor timp de 30-40 de minute, la foc mic.

Friptura de miel poate deveni o încântare cu condiţia să aveţi răbdare!

Asta înseamnă să curăţaţi toate urmele de grăsime de pe pulpa de miel – singura parte a mielului care se pretează la friptură şi de pregătirea cărnii înainte de a ajunge la cuptor

Pregătirea cărnii

Faceţi o marinadă din puţin usturoi frecat în mojar cu două boabe de enibahar, coriandru, sare,piper, o jumătate de linguriţă de muştar, o jumătate de linguriţă de miere, un sfert de pahar de vin alb sec şi câteva frunze de oregano.
Masaţi bine pulpa de miel cu această marinadă, apoi înveliţi-o în folie şi lăsaţi la frigider câteva ore (de preferat până a doua zi)

Friptura propriu zisă:

  • Scoateţi carnea din frigider cu cel puţin 30 de min înainte de preparare.
  • O rumeniţi în tigaie, la foc iute, 2 minute pe fiecare parte.
  • Grăsimea din tigaie se pune în vasul de friptură, împreună cu pulpa, împănată cu 2-3 căţei de usturoi.
  • Acoperiţi vasul şi daţi la cutorul încins, la foc mic, timp de 1 h 30 min.
  • Verificaţi din când în când să nu se usuce şi turnaţi un pahar de vin alb sec.
  • În ultimele 10 minute, descoperiţi pulpa, ca să prindă o crustă frumoasă şi rumenă.

Neapărat trebuie servită cu o salată cu verdeţuri din belşug.

Stufatul gătit corect este cel înăbuşit în suc propriu, nu înecat în ulei.

Pentru stufat se folosesc coastele şi capul mielului, foarte puţină apă, sare, ceapă şi usturoi verde. Se fierbe totul la foc mic, acoperit până se desprinde carnea de pe os.

Dulciurile

Sigurul propus despre care nu se poate spune că nu îngraşă este cozonacul. La prepararea sa evitaţi totuşi, umpluturile grele şi limitaţi consumul la o felie pe zi, la micul dejun.

Oul

Îmi place să-l numesc alimentul minune. După perioada restrictivă a Postului, oul consumat rezonabil, 3-4 pe săptămână, aduce doar beneficii. Nu-l asociaţi cu maioneză, ci cu piper proaspăt râşnit sau muştar.

Alimente nerecomandate

Renunţaţi la piureuri de cartofi sau cartofi prăjiţi, garnituri grele cu orez, paste. Alegeţi să consumaţi salate cu rucola, urzici, spanac, ceapă verde, leurdă, untişor şi reduceţi cantitatea de ulei. Sporiţi în schimb adaosul de zeamă de lămâie, pătrunjel, mărar, seminţe de cânepă sau pulbere din seminţe de in.Se pot face salate de brocoli, conopidă, sparanghel rumenit în puţin unt.

Trucuri pentru a fierbe ouăle de Paşti

După ce aţi spălat bine coaja ouălor, cu detergent degresant, înţepaţi uşor coaja oului în partea de jos, care este mai aplatizată, înainte de a le pune la fiert, în apă rece, la foc mic, cu un praf de sare şi o lingură de oţet. După un minut de fierbere, stingeţi focul, acoperiţi vasul şi lăsaţi ouăle 15 minute înainte de a le scoate.
Redacţia „Ce se întâmplă, doctore?” vă urează spor la pregătiri şi vă îndeamnă să fiţi cumpătaţi!

Latest news

(P) Descoperă avantajele consumului de vin cu ajutorul celor de la Totalwine.ro!

De-a lungul secolelor, s-au preparat mii de băuturi alcoolice, fiind obținute prin diverse procedee sau din diverse ingrediente, precum...

Medicul Adrian Marinescu SE OPUNE vaccinării obligatorii: Ar putea avea efect de bumerang

Medicul infecționist Adrian Marinescu, de la Institutul Matei Balș, se opune vaccinării obligatorii, teorie vehiculată din ce în ce...

Oamenii de știință din Israel insistă cu ivermectina: tratamentul Covid-19 ar putea costa sub 1 dolar / zi (STUDIU)

Oamenii de știință din Israel susțin că tratarea Covid-19 ar putea costa sub 1 dolar / zi. Un studiu...

Joe Biden vorbește despre o problemă de care se lovește și SRI în România

Președintele american Joe Biden a lansat recent o notă menită să consolideze eforturile de protejare a infrastructurii critice împotriva...
- Advertisement -

OFICIAL | 233 de cazuri noi de COVID-19 și 5 decese în ultimele 24 de ore

Până astăzi, 3 august, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.083.711 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID...

ULTIMĂ ORĂ Mega Image RETRAGE noi loturi de înghețată din cauza EXCESULUI de oxid de etilenă

Rețeaua comercială Mega Image retrage mai multe loturi de înghețată Milka și KitKat, din cauza utilizării peste limitele legale...

Must read

(P) Descoperă avantajele consumului de vin cu ajutorul celor de la Totalwine.ro!

De-a lungul secolelor, s-au preparat mii de băuturi alcoolice,...

Medicul Adrian Marinescu SE OPUNE vaccinării obligatorii: Ar putea avea efect de bumerang

Medicul infecționist Adrian Marinescu, de la Institutul Matei Balș,...
- Advertisement -

You might also likeRELATED
Recommended to you

%d blogeri au apreciat: