Retete internationale Vino şi salvează o viaţă! Donează sânge!

Vino şi salvează o viaţă! Donează sânge!

-

- Advertisment -

Vino şi salvează o viaţă! Donează sânge!, foto 123rf.com Vino şi salvează o viaţă! Donează sânge!, foto 123rf.com

Persoanele care doresc să doneze sânge pentru pacienţii din spitale sunt aşteptate la intrarea principală din Sun Plaza – Esplanada Sud, în perioada 24-26 mai, între orele 9.00 şi 13.00. În cadrul campaniei, recoltarea de sânge este realizată de personalul specializat al Centrului de Transfuzie Sanguină Bucureşti, în condiţii de siguranţă, folosind instrumente de unică folosinţă. La fiecare donare se recoltează 450 ml de sânge, din care se obţin produse sanguine care vor fi folosite pentru salvarea a până la trei vieţi omeneşti.

Dacă vrei şi tu să donezi sânge, te aşteptăm în Sun Plaza cu cartea de identitate, odihnit, hidratat şi cu micul dejun consumat (un sandwich cu carne slabă, legume şi fructe – banană, avocado, ananas, preferabil fără lactate). Este important să nu fumezi înainte şi după donare, timp de o oră.

Condiţii minime pentru donare:

  • să ai între 18 şi 60 de ani
  • greutatea cuprinsă între 50 şi 100 kg (femeile), 60 şi 110 kg (bărbaţii)
  • să nu fi suferit intervenţii chirurgicale sau stomatologice în ultimele 3 – 6 luni
  • să nu fi consumat grăsimi sau băuturi alcoolice cu cel puţin 72 de ore înaintea donării
  • să nu fi suferit de hepatită – de orice tip, TBC, sifilis, malarie, epilepsie,
  • bruceloză, ulcer, diabet zaharat, boli de inimă, boli de piele, miopie peste (-) 6
  • dioptrii
  • pentru femei: să nu fii însărcinată, în perioada de lăuzie, de alaptare sau în cea menstruală (trebuie sa treacă minim 5 zile de la ultima zi a menstruaţiei).

Cum se donează sânge

Înainte de donare vei completa un formular şi apoi vei beneficia de un consult medical rapid (anamneză, tensiune, greutate, determinarea grupei sanguine, a RH-ului şi hemoglobinei etc.), în urma căruia medicii vor decide dacă eşti apt pentru donare.

De asemenea, dacă ai între 18 şi 45 de ani, te poţi înscrie cu această ocazie şi în Registrul Naţional al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice pentru a deveni donator voluntar de celule stem hematopoietice. Vei fi consiliat de personalul medical şi după semnarea consimţământului vei completa un chestionar. Te înscrii în registru şi dacă vreodată caracteristicile tale genetice se vor potrivi cu ale unui pacient care are nevoie de transplant de celule stem hematopoietice, vei fi contactat şi vei putea salva o viaţă.

În ediţia precedentă a campaniei ”Dăruieşte timp un pic altfel, donează sânge!”, din august-septembrie 2018, 194 de persoane au răspuns apelului. Dintre acestea, 129 au fost declarate apte pentru donare. Astfel, s-au recoltat 58.05 de litri de sânge, cantitate care a ajutat la salvarea a 323 de pacienţi internaţi în spitalele din Capitală. În cadrul acestor campanii, donarea de sânge este benevolă (nu se oferă bonuri de masă şi adeverinţe).
Mai multe informaţii despre condiţiile de donare găseşti pe www.pentruviata.com

Latest news

(P) Descoperă avantajele consumului de vin cu ajutorul celor de la Totalwine.ro!

De-a lungul secolelor, s-au preparat mii de băuturi alcoolice, fiind obținute prin diverse procedee sau din diverse ingrediente, precum...

Medicul Adrian Marinescu SE OPUNE vaccinării obligatorii: Ar putea avea efect de bumerang

Medicul infecționist Adrian Marinescu, de la Institutul Matei Balș, se opune vaccinării obligatorii, teorie vehiculată din ce în ce...

Oamenii de știință din Israel insistă cu ivermectina: tratamentul Covid-19 ar putea costa sub 1 dolar / zi (STUDIU)

Oamenii de știință din Israel susțin că tratarea Covid-19 ar putea costa sub 1 dolar / zi. Un studiu...

Joe Biden vorbește despre o problemă de care se lovește și SRI în România

Președintele american Joe Biden a lansat recent o notă menită să consolideze eforturile de protejare a infrastructurii critice împotriva...
- Advertisement -

OFICIAL | 233 de cazuri noi de COVID-19 și 5 decese în ultimele 24 de ore

Până astăzi, 3 august, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.083.711 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID...

ULTIMĂ ORĂ Mega Image RETRAGE noi loturi de înghețată din cauza EXCESULUI de oxid de etilenă

Rețeaua comercială Mega Image retrage mai multe loturi de înghețată Milka și KitKat, din cauza utilizării peste limitele legale...

Must read

(P) Descoperă avantajele consumului de vin cu ajutorul celor de la Totalwine.ro!

De-a lungul secolelor, s-au preparat mii de băuturi alcoolice,...

Medicul Adrian Marinescu SE OPUNE vaccinării obligatorii: Ar putea avea efect de bumerang

Medicul infecționist Adrian Marinescu, de la Institutul Matei Balș,...
- Advertisement -

You might also likeRELATED
Recommended to you

%d blogeri au apreciat: